Meloterapia, tratament fără efecte secundare

Meloterapia, tratament fără efecte secundare

de Andreea Șerban

Îţi place să asculţi muzică? Dar să cânţi? Ei bine, armonia sunetelor nu este doar plăcută, ci şi vindecătoare. Multe boli se pot ameliora aşa.

În Biblie apare povestea regelui Saul, care era chinuit de un duh rău. Şi numai când David lua harfa şi cânta, monarhul se simţea mai bine. Şi în zilele noastre, muzica poate fi de ajutor în multe dintre problemele pe care le avem.

Medicament fără efecte secundare

Muzicoterapeutul Radu Ioan Mureșan spune că „sunetul este medicamentul pe care specialistul îl administrează pacientului” în urma investigațiilor medicale, dar și ținând cont de profilul lui psihologic, educație, preferințe și apartenență religioasă. „Este suficient să fim supuşi sonorităţii vreunui cuvânt sau vreunei muzici pentru a constata uimitoarea schimbare a fiinţei noastre”, remarcă terapeutul. „Puterea sunetului creează, regenerează şi menţine armonia vieţii umane la nivel psihic, emoțional, intelectual şi fizic. Scopul terapiei este acela de a reface armonia fizică, dar și pe cea sufletească.”

În ce afecţiuni este de ajutor

– Calmează durerile, reduce stresul şi anxietatea.

– Îmbunătăţeşte calitatea respiraţiei. Poate liniști crizele de astm şi ameliora alte boli respiratorii.

– Scade tensiunea arterială, prevenind atacurile cerebrale sau arterioscleroza.

– Aduce pulsul la normal, ceea ce va uşura problemele cardiacilor.

– Relaxează tensiunea musculară, aşa că poate calma, de multe ori, durerile de spate.

– Creşte imunitatea, puterea corpului de a lupta cu boala şi de a se regenera. De aceea, poate fi de folos după o operaţie, în timpul tratamentelor pentru cancer, dar şi în cazul unei banale răceli.

– Ajută la tratarea depresiilor şi a stărilor de epuizare fizică şi psihică.

– Pacienții care au suferit un atac cerebral se recuperează mai ușor.

– Copii suferinzi de autism reuşesc să comunice mai bine dacă ascultă muzică sau sunt învăţaţi să cânte.

– Ascultarea sonatelor de pian ale lui Mozart reduce numărul de crize de epilepsie.

– Femeile suportă mai ușor durerile nașterii.

– Pacienții care asculta muzică înainte de o operație au nevoie de 50% mai puține calmante, iar în timpul intervenției au un nivel al hormonilor de stres mult mai redus.

Sursa foto: Nickolai Kashirin / flickr.com

Sursă:www.libertateapentrufemei.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s