COLIND PENTRU FRAȚI
Pân’la malul meu de Prut
O cărare mi-am făcut,
De talpă bătătorită
Și cu lacrima stropită.
Și-am ajuns la sârma-ntinsă
De dorul de fraţi, cuprinsă,
Peste apă suflet tind,
Să vă cânt un drag colind:
S-aveți, fraților, povară
Toată liniștea în Țară,
Pacea lumii să rodească
Și în Țara Românească!
Și la masa-mpărătească
Greu belșug să vă sporească
Mult noroc să-nece glia,
Una-n lume-i România!
Lângă Lună-n nalt de cer,
Să se nască nou mister,
Steaua mântuirii să răsară,
Să adune toți români-acasă, grămăjoară!
31 decembrie 2014 Maria BOTNARU
Anunțuri